Estetica dentară s-a născut din dorinţa oamenilor de a avea un zâmbet cât mai frumos. Această specializare se adresează pacienţilor care-şi doresc dinţi sănătoşi, cât mai armonizaţi cu fizionomia lor şi nu în ultimul rând, cât mai albi. Imaginea generează succesul, iar o imagine frumoasă devine perfectă cu un zâmbet perfect.
Zâmbetul este una din expresiile chipului uman ce ne influenţează imaginea şi relaţiile cu cei din jur. Încrederea în sine, satisfacţia unui aspect plăcut şi carisma unei persoane joviale cucereşte de la prima vedere şi reprezintă un atu atât în mediul social cât şi în cel business. Dinţii albi vă luminează chipul, emanând buna dispoziţie şi entuziasm în jurul dumneavoastră.
Din fericire, cu ajutorul tehnologiei actuale, vă putem ajuta să dobândiţi un zâmbet spectaculos, mai alb şi mult mai tânr, aşa cum vi-l doriţi. Folosim cele mai noi tehnici şi materiale disponibile în prezent, iar medicii clinicii Biodentis au cea mai bună calificare în acest domeniu.
Durata unui tratament de cosmetică dentară variază în funcţie de proceduri şi de persoană. Starea dinţilor dumneavoastră înainte de tratament influenţează durata tratamentelor.
Cosmetica şi estetica dentară sunt discipline ale medicinii dentare dedicate artei şi ştiinţei de a reda zâmbetul natural al unei persoane, îmbunătăţindu-i imaginea şi respectul de sine, redându-i starea de bine în ansamblu.
Anumiţi pigmenţi alimentari (cafea, tutun, ceai, vin roşu, etc), precum şi coloranţi ai dinţilor (ca tetraciclina, fluor în exces) pot produce modificări nedorite ale culorii acestora. Pentru obţinerea unei nuanţe satisfăcătoare o igienă riguroasă şi chiar igienizările profesionale sunt insuficiente.
Sistemul de albire cu lampa cu plasmă Beyond, oferit de BIODENTIS, dă rezultate remarcabile în doar o oră de tratament în cabinetul stomatologic. Procedura este inofensivă şi lipsită de disconfort, iar timpul redus de tratament, precum şi nuanţele foarte luminoase obţinute fac ca aceasta să fie foarte solicitată mai ales de pacienţii pentru care timpul este foarte preţios. De asemenea, albirea dentară cu lampă este foarte utilă şi indicată în cazul unor evenimente care cer un zâmbet fără cusur într-un interval de timp foarte scurt (căsătorii, party-uri, conferinţe, diverse evenimente mondene).
Evident, nici sistemele de albire la domiciliu nu şi-au pierdut din valoare, iar în toate situaţiile care necesită albire, igienizarea profesională cu cateva zile înainte este absolut obligatorie.
Nuanţele obţinute atât prin sistemele “take home”, cât şi prin cele “in office”, sunt de până la 8-10 ori mai luminoase decât cele iniţiale, iar rezultatul este garantat pentru 2-3 ani.conferinţe, diverse evenimente mondene).
Sunt restaurările cele mai fizionomice, dar şi cele mai delicate. Se realizează prin tehnici de stratificare complexă determinată de ofertă minimă de spaţiu. Sunt avantajoase deoarece necesită şlefuiri minore ale suprafeţei exterioare a dinţilor (0.6mm), conservând vitalitatea dinţilor. Sunt foarte fizionomice, neavând infrastructură metalică; dinţii restauraţi nu vor prezenta umbre negre în vecinătatea gingiei. Faţetele ceramice rescpectă textura şi transluciditatea dinţilor naturali.
Prepararea dinţilor, amprentarea şi cimentarea faţetelor sunt de asemenea proceduri extrem de sofisticate, care necesită personal medical rabdător, dedicat şi, înainte de toate, foarte calificat în domeniul esteticii dentare.
Sunt proceduri stomatologice utilizate de un numâr redus de medici stomatologi. În anumite cazuri, inlay-urile şi onlay-urile sunt o alternativă conservatoare la coroanele dentare cu acoperire totală. Cunoscute şi sub numele de “plombe indirecte” sau “incrustaţii”, inlay-urile şi onlay-urile oferă o soluţie reparatorie bine fixată, mai rezistentă şi cu durabilitate mai mare decât plombele din răşini compozite pentru cariile dentare sau problemele similare. Aceste restaurări sunt benefice atât din punct de vedere estetic cât şi funcţional.
Inlay-urile şi onlay-urile pot fi utilizate adesea în locul plombelor dentare tradiţionale, pentru tratarea cariilor dentare sau a deteriorărilor structurale similare. În timp ce plombele dentare sunt confecţionate direct în cavitatea dintelui în cadrul unei vizite stomatologice, inlay-urile şi onlay-urile sunt fabricate într-un laborator dentar, înainte să fie ajustate şi lipite pe dintele deteriorat de către medicul stomatolog.
Inlay-urile şi onlay-urile oferă o pregătire conservatoare care menţine o suprafaţă cât mai mare de dinte sănătos. Acestea sunt o alegere excelentă dacă prezentaţi o carie minimă spre moderată a dinţilor, care se întinde într-o zona curăţată cu aţă dentară, oferind o alternativă excelentă la coroanele cu acoperire totală.
Culoarea dintilor: având o longevitate estetică, inlay-urile şi onlay-urile nu sunt supuse colorării în timp, aşa cum se întâmplă adesea cu plombele din răşini compozite.
Protejarea structurii dintelui: inlay-urile şi onlay-urile menţin o porţiune maximă din structura sănătoasă a dintelui, în timp ce restaurează zonele cariate sau deteriorate, contribuind la asigurarea longevitţăii funcţionale.
Curăţarea facilă a dinţilor: deoarece ajustajul este tăiat pe margini iar pregătirea este minimă, dintele dumneavoastră poate fi mai uşor de curăţat decât în cazul alternativelor cu acoperire totală precum coroanele dentare. Plombele compozite se pot contracta de-a lungul timpului permiţând infiltrarea cu microbi şi reapariţia cariei in timp ce cu inlay-urile si onlay-urile prefabricate din porţelan sau din aur nu se întâmplă acest lucru.
Soluţionarea cariilor în spaţii strâmte: dacă aveţi o carie între dinţi, este mai bine sa aveţi în vedere un inlay decât o plombă compozită directă. Inlay-urile sunt mai potrivite pentru sigilarea dinţilor pentru a ţine bacteriile la distanţă; sunt uşor de curăţat, nu pătează şi au o durabilitate excepţională.
Rezistenţa şi stabilitatea: inlay-urile şi onlay-urile sunt soluţii de restaurare extrem de stabile pentru tratamentul cariilor. Ajustarea superioară şi materialul durabil fac din inlay-uri şi onlay-uri o alegere stabilă care poate consolida efectiv un dinte deteriorat pentru mai mult de 15 ani.
Protejarea dintelui slăbit: un onlay poate proteja zonele slabite ale dintelui. Procedura nu necesită remodelarea completă a dintelui.
(metalo-ceramice, integral ceramice)
Coroanele dentare păstrează funcţionalitatea dinţilor afectaţi. Coroanele pot fi utilizate pentru a proteja un dinte fisurat, pentru a reda funcţionalitatea unui dinte cariat excesiv sau pentru a înlocui o coroană existentă. Scopul unei coroane dentare este de a înveli un dinte cu probleme cu un material special creat. În ziua de azi, medicii stomatologi au la dispozitie o varietate de opţiuni de tratament conservator pentru restaurarea dinţilor. Dacă este posibil, aceste opţiuni trebuie analizate şi discutate înainte de selectarea coroanei cu acoperire totală.
Protetica este o ramura extrem de complexa ce se ocupa cu reconstructia danturii prin diverse “lucrari dentare”, care pot fi foarte variate, de la o simpla coroana dentara pana la reconstructii de mare amploare. Rolul lucrarilor protetice este similar cu cel al dintilor naturali, adica trebuie sa asigure o masticatie eficienta si un aspect estetic placut.
Pentru ca utilizam numai materiale de cea mai buna calitate, pentru ca avem colaborari stranse cu laboratoarele de top si pentru ca acordam o atentie deosebita doleantelor pacientilor nostri, obtinem lucrari protetice de o estetica si de o functionalitate ireprosabila.
La noi in clinica realizam toate tipurile de lucrari protetice, de la o simpla coroana dentara pana la restaurari complexe pe dinti sau implanturi, supraproteze pe dinti sau implanturi, proteze scheletate cu sisteme speciale, fatete dentare, incrustatii, etc.