Ce poate fi mai stanjenitor pentru oricine decat o respiratie urat mirositoare? Chiar daca avem senzatia ca suntem sanatosi, putem sa observam, intr-o dimineata, ca suferim de o forma de halena care ne va afecta, cu siguranta, fiecare segment al vietii. Afectiunea care schimba mirosul gurii poarta numele de halena si poate avea o intreaga paleta de cauze, de ordin igienic, biologic si nu numai.
Pe scurt, halena provine de la un numar de bacterii ce se aduna in cavitatea bucala si, de cele mai multe ori, petrec timp semnificativ acolo. Cel mai des, acest lucru se intampla dimineata. Mirosul este notabil atat pentru purtatorul sau, cat si pentru cei din jur. Netratarea afectiunii va duce la situatii stanjenitoare, ce pot modifica radical viata sociala si duce chiar la depresii.
Ce cauzeaza halena?
Cele mai comune cauze ale respiratiei mirositoare sunt fumatul, consumul de alcool, gura uscata sau o anumita alimentatie. In cazul persoanelor fara probleme de sanatate, halena poate aparea si pe fondul unei diete doar pe baza de proteine.
Halena necesita o vizita la stomatolog, deoarece poate avea cauze medicale. Gingivita sau boala parodontala pot determina si ele mirosuri deranjante. Cea mai evidenta forma de halena vine pe fondul gingivitei ulcerative acute.
Metodele de tratament pentru halena sunt usoare si non-invazive. Atat durata halenei, cat si a tratamentului depind de cauza acesteia. De aceea, dentistii nostri va vor face un consult detaliat si va vor adresa un set de intrebari importante pentru tratamentul halenei. In rare cazuri, halena e insotita de gingii umflate, care sangereaza. Daca pana atunci vizita la stomatolog nu era urgenta, prezenta acelor simptome poate duce la pierderea dintilor. La Clinica Trident, medicii va vor face sa va simtiti confortabil, va vor explica ce metode de preventie si tratament sa urmati ca sa evitati aparitia halenei pe viitor.
Exista metode de tratament pentru halena ce se pot folosi acasa, insa nu uitati ca acestea, cel mai adesea, trateaza efectele, si nu cauzele halenei. In plus, de cele mai multe ori au efect temporar, iar pacientii apeleaza din nou la ele, atunci cand respiratia urat mirositoare revine.
Noi va asteptam cu drag pentru a va oferi un tratament si o respiratie curata!
Ce este cheilita angulara?
Cele mai deranjante afectiuni sunt cele care au simptome inestetice. Cheilita angulara intra in aceasta categorie deoarece este o afectiune caracterizata prin leziuni inflamatorii la nivelul colturilor gurii. Ea se poate manifesta pentru cateva zile sau pe o perioada mai lunga.
Inflamatia este cunoscuta dupa mai multe simptome, dar, mai ales, dupa felul in care face buzele sa capete un aspect rosiatic si iritat. Cheilita confera un aspect aspru intr-unul dintre colturile gurii si da pacientului disconfort. Cazurile severe pot prezenta si simptome ca sangerarile, fisurile dureroase si o roseata intensa.
Fara niciun tratament, cheilita usoara se poate vindeca in totalitate in cateva luni. In aceasta perioada, ea nu este contagioasa, desi se manifesta asemanator altor inflamatii care se pot transmite. Singura forma in care cheilita se poate extinde este de la un colt al gurii la celalalt.
Cei expusi la riscul de a dezvolta cheilita sunt atat copiii, cat si adultii, in momente in care imunitatea este scazuta. Cazurile cele mai predispuse la cheilita sunt reprezentate de copiii care inca utilizeaza suzeta, persoanele care sunt nevoite sa poarte masti din cauza meseriei, dar si cei care au lucrari dentare extinse.
In cazuri foarte rare, dupa perioada de tratament pentru cheilita, afectiunea poate lasa cicatrici semi-permanente. Acestea sunt vizibile doar atunci cand pacientul are gura deschisa si pot ramane doar in urma unei forme severe de cheilita. In mostrele prelevate de la aceste cazuri s-au gasit, uneori, visurul de herpes simplex, candida albicans si stafilococul auriu.
Tratamentul nu este necesar in toate cazurile, deoarece cheilita poate disparea chiar si in cateva zile. Insa, o vizita la stomatolog poate elimina orice grija legata de cheilita angulara tratament. Specialistii de la Clinica Biodentis va vor oferi tratamentul potrivit, care va face cheilita sa dispara intr-un timp scurt si sa nu lase niciun semn in urma.
Stomatologii din clinica noastra nu vor trata doar cheilita, ci vor pune si intrebari legate de sistemul imunitar, obiceiurile culinare si de ingrijire a dintilor, astfel incat sa puteti preveni reaparitia cheilitei angulare.
Desi nu implica dureri sau un disconfort sporit, cheilita va poate afecta serviciul zilnic, increderea in sine ori sistemul imunitar. Solutiile de tratament la care apelati acasa se pot dovedi riscante sau ineficiente. De aceea, consultatia stomatologilor nostri este solutia potrivita in fata unei astfel de afectiuni.
Ce este anodontia?
O afectiune rara insa, din pacate, existenta, este anodontia. Aceasta tulburare genetica se manifesta printr-un singur simptom, care influenteaza viata pacientului:lipsa unuia sau mai multor dinti. Anodontia poate fi completa sau partiala (oligodontia sau hipodontia), dar cea mai frecventa este cea partiala. In cazul in care lipsesc mai putin de sase dinti, atunci pacientul sufera de hipodontie. Daca numarul lor este mai mare, forma afectiunii este oligodontia. De obicei, anodontia face parte dintr-o intreaga manifestare de anormalitati genetice, mai mult sau mai putin grave.
Pacientilor care sufera de anodontie le lipsesc, adesea, si dintii permanenti, nu doar cei primari. Boala poate fi observata cel mai bine in jurul varstei de 12 – 14 ani, atunci cand majoritatea dintilor permanenti ar trebui sa se dezvolte. Odata cu anodontia se pot manifesta si anomalii la nivelul parului, unghiilor si al glandelor sudoripare.
Cum se poate diagnostica anodontia?
Radiografia panoramica si consultatia stomatologului sunt metodele care pot determina diagnosticarea afectiunii. Radacinile molarilor sunt prezente in osul alveolar inca de la nastere, iar coroanele dintilor permanenti apar in radiografie in jurul varstei de 6 ani. Din pacate, prevalenta acestei boli este necunoscuta. Inca se fac studii in privinta genelor in care se poate localiza hipodontia, insa fara a se ajunge la rezultate clare. Medicii au dezvoltat si o posibila lista de sindromuri asociate anodontiei, dar legatura dintre acestea nu face subiectul unei reguli. Anodontia se poate trata ortodontic sau cu ajutorul implanturilor sau a protezei. Dantura artificiala este uneori solutia pentru aceasta afectiune.
Relatia apropiata cu stomatologul din Clinica Biodentis este importanta pentru pacientii cu anodontie, iar acesta afectiune este tratata cu maxima seriozitate. O dantura in totalitate artificiala are nevoie de ingrijiri speciale si de o atentie care sa micsoreze, pe cat posibil, riscurile ca aceasta sa se altereze.
Sablonul transmiterii genetice a anodonitiei este inca necunoscut. Astfel, desi afectiunea se bucura de atentia cercetatorilor, inca nu s-a putut defini un ritm al transmiterii anodontiei. In unele cazuri, anodontia este mostenita in mod direct de la parinti, fiind cunoscuta ca o boala „de familie”.
Ce este Stomatita?
Cunoscuta si ca „gura dureroasa” din cauza simptomelor pe care le genereaza, stomatita este o afectiune care impiedica pacientul sa manance, sa vorbeasca sau sa doarma. Aceasta afectiune este o inflamare a mucoasei din interiorul gurii, ce se poate dezvolta pe gingii, pe limba, pe buze, pe partea interioara a obrajilor si pe cerul gurii.
Stomatita este dureroasa si se manifesta prin inrosirea, umflarea si sangerarea zonei afectate. Cauzele afectiunii difera de la o igiena orala indoielnica, pana la arsuri de la mancaruri, medicamente sau infectii. Stomatita se poate manifesta si sub forma de alergie la anumite substante.
De cate feluri poate fi stomatita?
Stomatita poate fi aftoasa ori herpetica. Deseori apare si la copii. Stomatita aftoasa se manifesta sub forma unei ulceratii galbui, ce apare in interiorul obrajilor, al buzelor si pe limba. Aceasta tulburare nu este contagioasa, insa cea sub forma de herpes se poate transmite, mai ales in cazul celor mici, care isi impart mancarea. Stomatita la copii este rezultatul virusului herpes simplex de tip 1, care este periculos pana in momentul in care afectiunea dispare complet. Stomatita sub forma de herpes se manifesta si prin febra.
Desi se manifesta doar pentru maxim 10 zile, stomatita este dureroasa. Cea aftoasa poate recidiva oricand.
Metodele de tratament stomatita difera in functie de cele doua tipuri de afectiune. Herpesul poate fi vindecat prin metode usoare si o grija sporita fata de lichidele baute de copii. Daca vorbim despre stomatita aftoasa tratament, atunci se apeleaza la medicatie doar in cazul in care ulceratiile au dimensiuni mari. Un regim fara excese si curatarea atenta a gurii, pentru a elimina microbii pot fi, uneori, metode suficiente pentru vindecare. Insa, cel care ia decizia de tratament pentru stomatita este medicul stomatolog, care poate determina si viitoarele metode de preventie.
Totusi, pacientii nu isi pot da seama de severitatea stomatitei si risca sa fie pusi in fata unei solutii temporare, care nu duc la o vindecare completa. In cazul copiilor, educatia poate fi o forma eficienta de protectie in fata unor viitoare herpesuri. Daca cel mic intelege fenomenul transmiterii afectiunii, atunci va fi aparat si de potentiale riscuri de contactare a herpesului unei persoane apropiate.
Ce este un abces dentar?
Abcesul este o infectie care apare in cavitatea bucala, cu punct de plecare dentar sau parodontal.
Tratamentul pentru abces dentar nu este neaparat unul dureros, asa cum este considerat in general.
Abcesul dentar reprezinta o colectare de puroi care are punct de plecare dentar si difuzeaza in tesuturile invecinate. Simptomul principal al acestei afectiuni este durerea severa, ca o pulsatie, care se resimte din ce in ce mai intens. Dintele afectat devine, rapid, sensibil si se afla in fata pericolului de a fi extras. Aceasta afectiune necesita programare urgenta la stomatolog.
Acesta apare pe fondul infectiei bacteriene si poate fi de mai multe feluri, in functie de locul in care se plaseaza. Cel mai cunoscut este abcesul periapical, care se formeaza la radacina dintelui si poate aparea in urma unei carii netratate. Aceste abcese dentare se extind usor si pot fi inselatoare. In anumite situatii durerea se opreste, insa infectia continua sa se extinda – un motiv de sustinere a recomandarii de programare rapida la stomatolog.
Abesul parodontal ia nastere in spatiul dintre dinte si gingie, din cauza problemelor gingiei gingivale. Afectiunile gingiei o indeparteaza de dinte, creaza un spatiu liber, iar astfel drumul catre un abces este pe jumatate parcurs.
Pentru un abces dentar, tratamentul inseamna drenarea puroiului in urma administrarii unui anestezic local. Pe masura ce puroiul este drenat, simptomele scad in intensitate si dispar. Apoi, in functie de abces, tratamentul este personalizat pentru ca infectia sa dispara, iar zona sa se vindece.
Abcesul este rezultatul neglijarii igienei si a neglijarii vizitelor periodice la dentist. Dintii pot fi afectati grav si rapid de un abces netratat, iar antibioticele nu sunt decat o solutie temporara recomandata doar in cazul in care vizita la medic nu este posibila in acea zi. Stomatologul este cel care va vindeca dintele afectat de abces si va avea grija ca pacientul sa simta cat mai putina durere.
Cel de-al treilea molar este cunoscut si sub denumirea de „masea de minte”. Si, ca toate celelalte din categoria ei, si aceasta masea este sensibila la inflamatii, afectiuni si tulburari. In acest caz, gingia care inconjoara dintele este cea afectata de pericoronarita. Afectiunea apare la tineri, in jurul varstei de 20 de ani, odata cu dezvoltarea maselei de minte. Un principal factor de risc este ca stratul de gingie sa acopere maseaua de minte si, astfel, sa o faca greu de curatat si sensibila.
Daca nu este tratata la timp, pericoronarita devine cronica. In versiune acuta, pericoronarita provoaca febra, umflaturi si dureri. Desi seamana cu parodontita, pericoronarita se rasfrange asupra unui singur dinte afectat. Pericoronarita apare in urma acumularii de resturi alimentare si bacterii, care genereaza o infectie. De obicei, in zona dintelui apare un spatiu greu de curatat, in care se acumuleaza bacterii si, astfel, se dezvolta afectiunea.
Metode de tratament pentru pericoronarita
Metodele de tratament pericoronarita disponibile la Clinica biodentis sunt rezultate ale celei mai noi tehnologii, combinate cu experienta si cunostintele stomatologilor nostri. Ei va vor evalua, vor face o radiografie si vor determina exact ce metoda de tratament va este necesara. Aceasta are si rolul de a determina daca exista riscul ca acea masea sa aiba o carie sau o alta sensibilitate. Pericoronarita se dezvolta si devine acuta sau cronica rapid, insa nu intr-atat incat sa nu va puteti face o programare la stomatolog.
Tratamentul pentru pericoronarita vizeaza eliminarea durerii si vindecarea infectiei, o operatie minora care elimina tesutul de gingie in exces si extractia dintelui problema. Se stie deja despre maselele de minte ca au o sensibilitate crescuta si o rezistenta scazuta. Pericoronarita este doar una dintre complicatiile ce pot aparea, atunci cand o masea de minte se dezvolta. Dentistii nostri va asteapta sa eliminati problema si orice sanse ca aceasta sa revina. Echipa experimentata a clinicii biodentis le va explica pacientilor fiecare pas din aceasta procedura astfel incat ei, sa poata intelege exact ce li se intampla pe scaunul de consultatie.
Ce este parodontoza
Parodontoza sau boala parodontala (cunoscuta si ca paradontoza sau paradontopatie) este o afectiune cronica de tip inflamator a gingiei si a tesuturilor de sustinere a dintelui pe arcada. Netratata, ea poate duce la pierderea dintilor. Cauzele bolii sunt numeroase si diverse: sunt incriminati factori genetici, endocrini, de mediu, psihologici, afectiuni sistemice, boli profesionale, anumite medicamente, stilul de viata nesanatos. Cauza principala este placa dentara – pelicula compusa in principal din bacterii. Ea se formeaza pe dinti cand zaharurile din alimente interactioneaza cu bacteriile existente in mod normal in gura. Daca ramane pe dinti peste trei zile, placa se poate intari, formand tartrul. Acesta este un rezervor pentru bacterii.
Boala parodontala evolueaza in trei stadii: gingivita (inflamatia gingiei), parodontita superficiala si parodontita profunda. In mod normal, gingiile sanatoase sunt ferme, de culoare roz pal. Gingivita se manifesta prin modificarea gingiilor – devin moi si rosii-violacee. De asemenea, papilele interdentare se inflameaza si se desprind de pe dinti, apar dureri, gingiile sangereaza usor, chiar si la periaj delicat. Treptat, afectiunea evolueaza spre structurile profunde, gingia se retrage de pe dinti, antrenand apoi si osul alveolar, apar pungile parodontale, in care se acumuleaza bacterii, tartru, fragmente de os necrozat. In stadiul final, dintii sunt expulzati din alveolele dentare si cad.
Parodontoza – tratament
Ce e de facut? In stadiul de gingivita, prin igiena impecabila si controale la medicul dentist, boala poate fi stopata si chiar eliminata. Pentru mentinerea igienei orale corecte, sunt necesare: periajul dintilor de doua ori pe zi, folosirea zilnica a atei dentare, utilizarea unei periute de dinti moale si inlocuirea ei dupa trei luni.
Tratamentul pentru parodontoza precoce este foarte important, iar scopurile lui sunt prevenirea distrugerii tesuturilor, eliminarea infectiei, prevenirea mobilizarii dintilor. In functie de gradul de gravitate a bolii, medicul dentist din Clinica Trident stabileste un program terapeutic. Placa bacteriana trebuie indepartata, pot fi necesare aplicatii locale de substante antiinflamatoare, antimicrobiene sau administrarea de antibiotice pe cale orala. Cand defectele osoase din jurul dintelui sunt importante, este necesara aditia de os.
Uneori, sunt necesare si tratamente protetice – analize si echilibrari ocluzale. In stadiile avansate ale bolii, se recurge la tratament chirurgical: chiuretaj subgingival, gingivectomii, operatii cu lambou, aditii osoase, aplicare de substante pentru regenerare a tesutului de sustinere a dintelui.
O parte din modificarile care pot aparea in cavitatea bucala reprezinta simptome pentru alte afectiuni. Aceste leziuni cu manifestari proprii si efecte vizibile, pot da nastere unor senzatii de disconfort, usturime sau dureri. Poti merge la medic in cautarea unui tratament, iar acesta iti va da un diagnostic si va trata cauza afectiunii care te-a adus la cabinet. Asa este si retractia gingivala, care apare pe fondul bolii parodontale.
Retractia gingivala este un proces progresiv care, initial, nu este simptomatic. Adesea, pacientii isi dau seama ca sufera de retractie gingivala abia atunci cand dintii devin sensibili la cald, rece, dulce, picant. In acel punct, deja o parte din radacina este expusa. Atunci, cariile pot aparea mult mai usor, iar problemele dentare se complica rapid.
Daca aveti aceasta problema si cautati un tratament retractie gingivala, stomatologii de la Clinica Biodentis va vor ajuta sa va recapatati gingiile sanatoase si sa aflati care este cauza aparitiei lor. Interventiile de retractie gingivala tratament se desfasoara pe doua etape egale ca importanta. Dupa tratamentul gingival initial, stomatologul trece la cercetarea cauzei pentru care gingiile s-au retras.
Retractia gingivala poate parea inofensiva, nedureroasa si usoara. Insa, pe masura ce evolueaza, atrage complicatii si sanse ca dintele afectat de aceasta sa fie pierdut. Efectele retractiei, cum ar fi disconfortul si, mai apoi, durerea, pot fi evitate cu o simpla vizita la dentist.
Stomatologii nostri vor determina din timp riscurile de aparitie a retractiei gingivale si va vor proteja de consectintele acesteia. In plus, ei stiu ca un detartraj efectuat in cabinet pastreaza sanatatea tesutului gingival. Detatrajul este una dintre procedurile care pot preveni mai multe tipuri de afectiuni gingivale.
In cabinetele clinicii noastre veti gasi nu doar aparatura noua si informatii despre cele mai proaspat aparute si eficiente metode de tratament, dar si un personal tanar, care va ofera explicatii complete legate de afectiunea de care suferiti. La Clinica Biodentis veti afla toate informatiile legate de afectiuni si ingrijirea corecta a dintilor. Puteti sa puneti intrebari medicului stomatolog, iar raspunsurile va vor ajuta sa aveti o dantura cat mai sanatoasa si mai frumoasa!
Pe cat de comuna este sangerarea gingiilor, pe atat de multe cauze daunatoare pentru sanatate poate ascunde. Aceste sangerari gingivale pot aparea oricand, insa mai ales in timpul periajului. Frecventa lor este cea care determina gravitatea afectiunii pe care o arata. Insa, in majoritatea cazurilor, sangerarile sunt simptom al unei afectiuni gingivale si fac referire la boala parodontala.
O alta cauza a sangerarilor este placa dentara, care se aduna la baza dintilor si afecteaza mediul gingiei. Aceasta se va mineraliza pana cand se va transforma in tartru. Totusi, in unele cazuri, sangerarile pot aparea din lipsa vitaminei K sau a unor infectii usoare.
Unii pacienti aleg sa isi aplice acasa un tratament sangerari gingivale, uitand ca sangerarea este un simptom si nu o afectiune in sine. Vizita la stomatolog este necesara daca gingiile reactioneaza astfel pe o perioada indelungata si, mai ales, daca este insotita de alte simptome. Cele doua afectiuni anuntate de sangerari sunt gingivita si parodontita. Daca prima dintre cele doua are o forma usoara si se trateaza rapid, parodontita este o afectiune grava a gingiilor.
Daca sangerarile sunt insotite de alte simptome, precum spatii libere intre gingii si dinti, sangerari in timpul periajului si dupa, dinti care se misca, o respiratie mirositoare, atunci vizita la stomatolog este neaparat necesara. Pacientii pot avea, la nivelul pungilor parodontale, bacterii care imprastie substante toxice si, astfel, nu afecteaza doar un dinte, ci si osul sau dintii din apropiere.
Infarctul, aftele, diabetul si osteoporoza sunt afectiuni ale organismului care se pot manifesta si prin sangerari gingivale. De aceea, consultul stomatologului este cel mai bun indicator in privinta cauzei acestor manifestari.
Cu cat afectiunile sunt depistate mai devreme, cu atat sanatatea si aspectul estetic al danturii va fi mai putin afectat. Senzatia incomoda data de sangerari va disparea, iar spalatul pe dinti va redeveni acel proces lipsit de griji, care protejeaza dantura de pericole. De acest aspect se vor ocupa stomatologii de la Clinica Biodentis, care vor efectua analize detaliate, vor determina cauza exacta a sangerarilor, apoi vor trece la tratament
Ce este Gingivita?
Gingivita este cea mai usoara afectiune a gingiilor si cea mai raspandita din categoria sa. Gingiile se pot umfla, se inrosesc si devin iritate, sangereaza la periaj. Astfel, daca nu isi analizeaza dantura suficient, pacientii pot descoperi afectiunea destul de tarziu. Gingivita netratata duce, in unele cazuri, la parodontita si la pierderea dintilor.
Afectiunea gingiilor este consecinta neglijentei fata de igiena orala. Periajul incorect este primul pas catre formarea placii bacteriene, care aduna toxine. Dupa cateva zile, placa se intareste si se transforma in tartru. Odata format, tartrul nu mai poate fi indepartat doar prin periajul dintilor, ci in cabinetul stomatologului, cu ajutorul unui detartraj profesional. Alte cauze ale aparitiei gingivitei mai sunt: fumatul, varsta inaintata, diabetul, imunitatea scazuta, anumite tratament medicamentoase si nu numai.
In timp, gingiile devin moi, rosii si pot sangera des. In aceasta etapa, bacteriile se aduna in interiorul gingiei si, pe masura ce afectiunea avanseaza, ele se imprastie si genereaza din ce in ce mai multe probleme. Desi sistemul imunitar se lupta cu bacteriile, medicul stomatolog este cel care poate determina si elimina aceasta situatie.
Odata ajunsi in cabinetul stomatologului, pacientii vor beneficia de un tratament gingivita eficient, impreuna cu cateva intrebari despre obiceiuri culinare si sanatate. Consultatia pentru gingivita poate include si detartrajul, care va elimina placa bacteriana si urmele de tartru. Ca sa poata usura ingrijirea corecta a dintilor, medicii dentisti pot face si ajustari la lucrarile pacientilor. Nu exista o medie a duratei gingivitei, insa programarea la cabinetul stomatologului nu trebuie amanata.
Dupa ce stomatologul a aplicat pacientului un tratament pentru gingivita, ofera consultanta pentru o ingrijire corecta a danturii. Pacientii trebuie sa isi igienizeze dantura nu doar cu pasta de dinti, ci si cu ata dentara sau apa de gura. Acasa, pacientul va efectua un continuu regim de preventie a gingivitei curatand dintii o durata de 3-5 minute.